Se è vero che ci sono... mi ritorno ad amare

Sunt aproape 4 (patru) ani de cand nu am mai scris aici... azi mi-am adus aminte de "locul meu" si, marturisesc, inima mi-a tresarit, simtind ca am fost mai sarac in ultimii ani, fara el... Multe s-au intamplat in ultimii 4 (patru!) ani, multe... si bune, si rele... sunt mai batran (dar, oare, mai intelept?), am pierdut lucruri la care tineam, am pierdut stari pe care le iubeam, dupa care tanjeam... am pierdut oameni, am pierdut iubire.
Am si castigat multe, poate, dar spun acum ca ce mi-as dori cu adevarat sa recastig este iubirea fata de scris, pentru ca - se pare - este singura forma in care chiar pot comunica si impartasi celorlalti ce si cum simt. Pentru cei care stiu, totul a pornit de la un declic numit Biaggio Antonacci. Pentru toti ceilalti, mi-era dor sa scriu... s-au strans multe, am trait multe, am gresit mult - si multora - si incerc astfel sa ma revansez. Cum scopul acestui loc nu este insa de a face penitenta, ma voi folosi, din nou, de a doua mea mare iubire... muzica.

https://www.youtube.com/watch?v=h1bNKVptliA&list=PLTYfhaQz0cBQbxS9iRtsA46suZvbYS-Sp

http://youtu.be/bF_6-pqRA_w

Woes...

Sambata, 30.06.12, ora 12:05.... Suna ca "the day after"... E, totusi, sambata in orasul meu, pe care m-am gandit sa-l "vizitez" iar, fugind de singuratate si rutina... Ma uit afara, si vad razele soarelui, gandind ce bine ar fi sa-mi poarte sufletul pana la capatul... sufletului. Sunt tare curios ce e acolo. Rezolutia asupra acestei postari este ca nu va fi neaparat una legata de orasul meu, ci de drumuri... de cai, de strazi... De fiecare data cand sufar, imi place sa vad Bucurestiul, nu conteaza, ziua, noaptea, oricand... este incredibil cat de mult ma relaxeaza plimbarea pe strazile acestui oras... cat de mult ma incarc (si de praf, veti accepta...) privind casele, strazile... Privesc, in schimb, mai putin oamenii... desi intalnesti cate putin din "toti", si fericiti, si nenorociti, si blazati, si nepasatori nesimtiti (multi, o, Doamne!)... mai gasesti chiar si indragostiti... daca nu cumva asta e chiar o specie pe cale de disparitie, cine stie? Spre deosebire de alte ocazii, cand am scris aici pentru un scop/subiect anume, de data asta scrisa e doar una care sa reduca putin din presiune... scriu, pentru ca iubesc sa scriu, chiar daca voi fi acuzat ca n-am nimic de spus (si poate chiar n-am), dar, sa stiti!, NU MA INTERESEAZA! E o poveste despre nimic, avandu-l pe "nimic" drept personaj principal, cu "nimic" drept "supporting role" (ah!, si mi-am spus sa nu mai folosesc o alta limba, care sa exprime ce/cum simt la un moment dat, dar...) si "introducing" "nimic", drept nou-venit in lumea filmelor despre nimic... Stiu persoane care-mi vor reprosa atitudinea asta "de gospodina isterica", numai ca eu voi rade, stiind care este, de fapt, adevarul :):):) Nu voi putea continua azi, pentru ca treburi presante de familie ma cheama :), sper totusi sa revin asupra subiectului asta vast... nimic.

Am agatat si o poza, desi in mijlocul unei veri ce se anunta lunga, cu un miez de iarna din orasul meu. De ce? Voi ce credeti?

Din nou "acasa", dupa o perioada indelungata. 

Azi, din nou despre orasul nostru ... am atasat o poza noua, pe care am gasit-o, impreuna cu alte cateva, la targul de antichitati, tinut in Parcul Carol weekend-ul asta. Le voi posta si pe celelalte cat de curand, dar m-am oprit asupra acesteia dintr-un motiv, sa-i spunem, particular. Nu stiu cati vor (mai) recunoaste "zona", dar va o voi spune eu: cadrul este luat de pe trotuarul cam pe unde se afla azi Hotelul Intercontinental si Teatrul National.

Va las pe voi sa descrieti ce anume va inspira imaginea. Va fi nu numai un exercitiu util, ci, mai mult, cred ca ne-ar fi greu sa gasim o imagine contemporana care sa redea o stare asemanatoare. Ce spuneti?

Spoilt city

Va puteti imagina ca in poza de alaturi este o particica din orasul nostru? O particica astazi sub casa zisa a poporului. A carui popor? Nu cred sa existe in istorie un popor cu un apetit pentru demolare (citeste: distrugere) mai mare decat romanii, in ultimii 30 ani. Unii ar spune: vae victis ..., dar, oare altii n-au fost victime, si ei, ale aceluiasi sistem? De ce au daramat mai putin? Sau, unii, deloc? Ma intreb ...

Ploua ...

Ploua ... si m-am intors la blog-ul meu, un pic neglijat in ultima vreme. Motivul pentru care vreau sa scriu azi isi are originea intr-un articol citit ieri in Adevarul, despre bisericile daramate de dictatorul ala nenorocit, dupa care unii, inca, mai suspina.

Se gasea acolo o insiruire inimaginabila de monumente distruse de "pitic" si de imbecila sa consoarta. Biserici, construite intre 1595 (!!!!!) si 1700 - 1800 au disparut peste noapte, pentru a face loc te miri carui bloc sau circ al foamei.

Voi reda lista acestor monumente, spre neuitare.

- Biserica Enei, construită iniţial din lemn (în 1611, la comanda unei soţii de târgoveţ, refăcută între 1720 şi 1724).

- Biserica Mănăstirii Pantelimon, construită în 1745 şi demolată în 1981.

- Mănăstirea Văcăreşti, ctitorie a familiei Mavrocordat, sec. al XVlll-lea. Cea mai mare mânăstire din Sud-Estul Europei, avea şcoală, bibliotecă, tipografie. Demolarea a început în noiembrie 1985 şi s-a terminat în ianuarie 1987.

- Biserica Alba Postăvari, atestată în 1595. Dărâmată în duminica de 18 martie 1987.

- Biserica Izvorul Tămăduirii, atestată din 1785. Dărâmată între 4 şi 6 august 1984.

- Biserica Spirea Veche, zidită între 1740-1750. Dărâmată prin dinamitare, în noaptea de 27 aprilie 1984.

- Biserica Sfântul Spiridon Vechi, datând din secolul al XVll-lea şi demolată la 27 august 1987.

- Biserica Cotroceni, zidită între 1679 şi 1682. Demolată în vara lui 1984. Aici s-a tipărit prima Biblie în limba romană.

- Biserica Sf. Nicolae Crângaşi, din 1564, dărâmată în mai 1986.

- Biserica Bradu Staicu, ridicată în 1740 şi demolată pe 7-8 octombrie 1987.

- Biserica Olteni, construită în 1696 şi demolată pe 12 iunie 1987.

- Biserica Sfânta Treime Dudeşti, ridicată în 1804 şi demolată în noaptea de 9 octombrie 1987.

- Biserica Gherghiceanu, demolată în 1984.

- Capela Sf. Mina, anexă a Institutului medico-legal.

- Biserica Sf. Nicolae Sârbi, datând din 1692 şi distrusă în 1985.

- Biserica Sf. Nicolae Jitniţa, atestată din 1590, demolată la 18-23 iulie 1986.

- Biserica Sf. Vineri Herasca, ctitorie a lui Matei Basarab, a fost demolată pe 19-20 iunie 1987.

Orasul, atata cat a ramas, e mai sarac si mai "laic", si asta se vede. Construim alte biserici, si asta e un lucru bun, dar parca nu de impactul celor care nu mai exista.

Daramarea celor vechi, a bisericilor de inchinaciune ale domnitorilor nostri, a dus in timp la un "erase" din constiinta publica a credintei stramosesti.

Uitati-va in jur, parca si religia noastra e una "originala", ca si democratia lui Iliescu, una noua, fara legaturi in trecut, legaturi de care am fost deposedati fara ca macar sa fim intrebati daca dorim asta ...

Am atasat o imagine care, pentru mine, este emblematica. Emblematica in sensul rau al expresiei, de data asta.

Nu pot...nu pot descrie in cuvinte ce simt, oridecateori privesc aceasta fotografie. Dar ea spune totul.

Dati-o mai departe, celor care inca suspina si pelerineaza de 26 ianuarie ... asta este ce nu trebuie sa uite !!!!

Voi reveni, pentru ca subiectul este fascinant, in dramatismul sau. Iar lista de mai sus ... este o veritabila lista a lui Schindler, romaneasca. Atata doar ca cei din lista numitului au scapat.

Lista noastra nu mai exista ....