Ninge ... dar, zapezile de altadata nu mai sunt ...

Exact! La aceasta carte ma refer. Le am pe undeva, prin biblioteca, si chiar am s-o recitesc ... cat de curand. Stiu si ca a existat serialul de care vorbeai (iata!, persoana I singular :) ), evident nedifuzat aici, dar, cu siguranta, o referinta importanta pentru modul in care britanicii percepeau Romania acelor vremi.

Romania, oamenii ei, obiceiurile ei, si - mai ales in ceea ce-i priveste pe englezi - carentele ei ... A existat o perioada cand si eu luam foarte personal orice (consideram eu) aducea atingere felului nostru de a fi, asa cum il percepeam noi ... nenoricirea face ca, asa cum ai spus-o si tu, nu suntem deloc departe de modul in care suntem catalogati. Mai mult, daca judec prin prisma ultimilor (numai) 10 ani, parca am involuat. Traiesc azi sentimentul ca nu suntem facuti pentru progres, si - mai ales - nu suntem, parca, facuti pentru civilizatie. Iar asta mi se pare lucrul cel mai grav.

Lenea, blazarea si indiferenta (iar indiferenta) au pus stapanire pe poporul nostru (oare cumva n-am fost mereu asa ?). Suntem murdari. Murdari si indiferenti. Si – mai mult – pare-se ca murdarim si totul in jurul nostru.

Ai vazut, la stiri, peste tot, fetele multora dintre cei care ne inconjoara? Oamenii par schimonositi si rai, suferinzi si fara suflet. Numai in tablourile din in evul mediu mai vedeai parca asemenea fete…

Asta, in opozitie cu fotografiile din perioada interbelica, in care lumea pe strazi parea vesela si optimista.

N-am mai avut, in ultima perioada, ocazia sa merg prin oras … sa merg, iata ce am ajuns sa imi doresc …

N-am timp, si mi-e si foarte peste-mana, lucrand in afara orasului. Mi-e dor, spre exemplu, de Cismigiu, mi-e dor tare. N-am mai fost in parcul ala de peste 15 ani, cred. N-am mai fost prin Cotroceni, dar pe unde n-am mai fost? Ma pierd de oras, ma desprind de el si ma doare ca n-am timp nici macar sa-mi plimb baietii prin orasul asta. Nu ca ar fi interesati prea tare, intrucat nu inteleg mai nimic din jurul lor (sunt inca relativ mici), dar fie si numai pentru a le povesti despre cate o cladire, sau strada …

Am citit postarea de pe blog-ul tau (imi cer scuze anticipat pentru asta) si am avut senzatia neplacuta de “deja-vu”, de “been there, done that” … urata senzatie. Si trista. Primeste, te rog, simpatia mea cea mai deplina pentru intamplarea nefericita.

Ma intreb daca imi vei permite sa postez pe blog-ul tau, din cand in cand si sper sa fii de acord. As avea si acolo cate ceva de spus … mai am (cu siguranta) foarte multe de spus, asta-i clar. Pe curand …

Azi ...18.02.09

Multumesc pentru raspuns. Subscriu opiniilor Dvs., nu doar din politete, ci din ceva mult mai mult...din trairea interioara ce imi spune ca asa este. Nu poti iubi un oras decat daca-l intelegi, daca-l simti, daca-i impartasesti "trairile". Cei despre care vorbeati nu au cum sa faca asta, fie si numai pentru ca - de cele mai multe ori - provin din locuri unde nu s-a scris vreodata macar un crampei de istorie. Lipsa de semnificatii, pentru "dezradacinati", duce la indiferenta de care vorbeati. Citatul mentionat de Dvs. apartine lui Elie Wiesel, pe care personal nu-l agreez in mod deosebit, dar care dovedeste, iata, o mare putere de patrundere. Zic asta pentru ca spusa lui poate fi aplicata intr-un context mult mai larg. Ar trebui tradusa si unora dintre "liderii" nostri de azi. Ma tem numai ca acestia nu ar prea intelege ce dorim sa le spunem ... Marturisesc ca, nu cu foarte multi ani in urma, eram unul dintre cei care de-abia asteptau sa "plece", cum se spunea, si sa lase in urma tot ceea ce tinea de romanism si de Romania. Acum insa (intelepciunea adusa de varsta sa fie oare de vina?) sunt ocazii in care de-abia astept sa ma intorc, atunci cand plec pe undeva. Nu doresc sa insist asupra acestui aspect. Nu acum. Ma bucur, in schimb, ca-mi pot impartasi gandurile, ideile, cu cineva. Si, mai ales, este reconfortant gandul ca nu esti singur in "convingerile" tale. Astfel, afirm fara inconjur, ca impartasesc teoria Dvs. privindu-i pe cei "adoptati". Pe de-a-ntregul. N-au cum sa inteleaga ... si deci nu pot actiona. Ca sa nu sune discriminator :), ma voi opri aici cu comentariile, indreptand discutia pe alte cai … Am citit mai demult, si ma gandeam deunazi sa o recitesc, o carte (o trilogie, de fapt) foarte buna. O carte de la care, practic, a pornit pasiunea mea pentru orasul "disparut". Este scrisa de o autoare britanica, ce a locuit in Bucurestiul anilor '38-'40, dar nu reusesc momentan sa-mi amintesc cum se cheama ... nici autoarea, nici titlul cartii ... Oricum, sunt atat de multe carti care vorbesc despre orasul nostru … de-as putea sa am timpul a le citi pe toate. Timpul ma preseaza din nou, dar promit sa revin cat de curand. Tot ce-mi doresc acum, de exemplu, este sa fi putut fi in masura sa fac o plimbare prin zona Izvor – Uranus, inainte de 1983 … ma mandresc cu faptul ca si astazi am in minte cateva din acele strazi, intrucat in primii doi ani de liceu am facut practica la atelierele liceului, ce se aflau undeva pe strada Izvor. Mergeam pe jos in fiecare saptamana, de la Cismigiu. Era tare frumos ... Cred ca ar fi un exercitiu util a ne reaminti cateodata despre locurile pe unde am trecut in copilarie … in tinerete … dupa caz :) Sunt sigur ca am avea ce spune/scrie. Cam atat pentru azi, iarasi din lipsa de timp … multumesc pentru comentariu si pentru timpul acordat.

Pe bulevard ...

Am gasit din nou vreme sa mai scriu cate ceva. Aparent nu reusesc sa fac acest blog vizibil si altora....voi mai incerca. 

Ce vreau sa spun azi se refera la faptul ca am avut, in ultimele zile, chiar si azi, ocazia sa merg prin oras, si - fara sa vreau - am fost urmarit de o idee care nu mi-a placut: avem un oras urat si degradat, murdar si rece ... parca nu traieste. 

Am postat poza de mai sus tocmai pentru ca, trecand azi pe acelasi bulevard, mi-am adus aminte de ea, si - inevitabil - am comparat viata care trepida acolo cu ce observam azi. 

In afara, poate, a aglomeratiei de masini, nimic nu pare sa mai aduca aminte de zilele acelea, in ciuda faptului ca este una din zonele care a "scapat" oarecum de "modernizarea si sistematizarea" lui Ceausescu.

In plus, suntem parca blocati pe a lasa sa se distruga toate cladirile vechi .... toate cladirile vechi. Sau, altfel spus, tot ceea ce mai poate aduce aminte unora (cati vor mai fi fiind) de timpurile vechi, de timpurile "alelalte", cum ziceau "cei fara de neam si Dumnezeu", uzurpatorii.

Nu prea am inspiratie azi, pentru ca nici timp nu am, dar m-am hotarat sa incep sa postez fotografiile pe care le-am strans de ceva vreme (gasite, bineinteles, prin bunavointa de a le posta a altor pasionati ai subiectului), intrucat cred cu tarie (sau nestramutat, cum zicea marele Take Ionescu)  ca, mai multe poze inseamna potential mai multi care ar putea afla ca Romania a fost si altfel decat este azi. Si, sper, mai multi tineri. 

Este atata ignoranta si nepasare acolo, afara, incat te ingrozeste. Si cel mai rau este ca nu sunt semne de indreptare. Dar despre asta mai vorbim ...