Multumesc pentru raspuns. Subscriu opiniilor Dvs., nu doar din politete, ci din ceva mult mai mult...din trairea interioara ce imi spune ca asa este. Nu poti iubi un oras decat daca-l intelegi, daca-l simti, daca-i impartasesti "trairile". Cei despre care vorbeati nu au cum sa faca asta, fie si numai pentru ca - de cele mai multe ori - provin din locuri unde nu s-a scris vreodata macar un crampei de istorie. Lipsa de semnificatii, pentru "dezradacinati", duce la indiferenta de care vorbeati. Citatul mentionat de Dvs. apartine lui Elie Wiesel, pe care personal nu-l agreez in mod deosebit, dar care dovedeste, iata, o mare putere de patrundere. Zic asta pentru ca spusa lui poate fi aplicata intr-un context mult mai larg. Ar trebui tradusa si unora dintre "liderii" nostri de azi. Ma tem numai ca acestia nu ar prea intelege ce dorim sa le spunem ... Marturisesc ca, nu cu foarte multi ani in urma, eram unul dintre cei care de-abia asteptau sa "plece", cum se spunea, si sa lase in urma tot ceea ce tinea de romanism si de Romania. Acum insa (intelepciunea adusa de varsta sa fie oare de vina?) sunt ocazii in care de-abia astept sa ma intorc, atunci cand plec pe undeva. Nu doresc sa insist asupra acestui aspect. Nu acum. Ma bucur, in schimb, ca-mi pot impartasi gandurile, ideile, cu cineva. Si, mai ales, este reconfortant gandul ca nu esti singur in "convingerile" tale. Astfel, afirm fara inconjur, ca impartasesc teoria Dvs. privindu-i pe cei "adoptati". Pe de-a-ntregul. N-au cum sa inteleaga ... si deci nu pot actiona. Ca sa nu sune discriminator :), ma voi opri aici cu comentariile, indreptand discutia pe alte cai … Am citit mai demult, si ma gandeam deunazi sa o recitesc, o carte (o trilogie, de fapt) foarte buna. O carte de la care, practic, a pornit pasiunea mea pentru orasul "disparut". Este scrisa de o autoare britanica, ce a locuit in Bucurestiul anilor '38-'40, dar nu reusesc momentan sa-mi amintesc cum se cheama ... nici autoarea, nici titlul cartii ... Oricum, sunt atat de multe carti care vorbesc despre orasul nostru … de-as putea sa am timpul a le citi pe toate. Timpul ma preseaza din nou, dar promit sa revin cat de curand. Tot ce-mi doresc acum, de exemplu, este sa fi putut fi in masura sa fac o plimbare prin zona Izvor – Uranus, inainte de 1983 … ma mandresc cu faptul ca si astazi am in minte cateva din acele strazi, intrucat in primii doi ani de liceu am facut practica la atelierele liceului, ce se aflau undeva pe strada Izvor. Mergeam pe jos in fiecare saptamana, de la Cismigiu. Era tare frumos ... Cred ca ar fi un exercitiu util a ne reaminti cateodata despre locurile pe unde am trecut in copilarie … in tinerete … dupa caz :) Sunt sigur ca am avea ce spune/scrie. Cam atat pentru azi, iarasi din lipsa de timp … multumesc pentru comentariu si pentru timpul acordat.
Cred ca te referi la “Trilogia Balcanica” a Oliviei Manning, nu? Acum ceva timp mi-am amintit de ea cand aparuse “marea dezvaluire” ca sotul ei a fost spion sovietic si ma gandeam ca mi-ar place s-o recitesc,. Mi-ar fi placut sa vad serialul facut de BBC dupa carte (Fortunes of War), nu cred ca a fost difuzat la noi si n-am reusit sa-l gasesc pe nicaieri (am apelat inclusiv la variantele ilegale torrent si ODC ). O sa incerc sa gasesc cartea, stiu ca la prima lectura pe cat m-a incantat fascinatia autoarei pentru Bucuresti pe atat m-a revoltat atitudinea ei fata de bucuresteni si romani in general. Am luat-o extrem de personal si n-am inghitit deloc identificarea noastra cu orientalismul lenes, pasiv si viclean. Am pus-o atunci pe seama amprentei educatei ei britanice si pe resentimentele fata de amanta romanca a sotului proiectate aspra tuturor conationalilor “pacatoasei”. Acum cred ca daca as reciti-o n-as mai fi asa de radicala, m-am convins ca nu ne lipsesc deloc caracteristicile pe care le vedea ea atunci.
RăspundețiȘtergere(Sper ca nu te superi daca nu adopt pronumele de politete in postarile mele si continui cu interventiile la persoana a 2° singular, mi-ar place sa faci la fel ).