Exact! La aceasta carte ma refer. Le am pe undeva, prin biblioteca, si chiar am s-o recitesc ... cat de curand. Stiu si ca a existat serialul de care vorbeai (iata!, persoana I singular :) ), evident nedifuzat aici, dar, cu siguranta, o referinta importanta pentru modul in care britanicii percepeau
Romania, oamenii ei, obiceiurile ei, si - mai ales in ceea ce-i priveste pe englezi - carentele ei ... A existat o perioada cand si eu luam foarte personal orice (consideram eu) aducea atingere felului nostru de a fi, asa cum il percepeam noi ... nenoricirea face ca, asa cum ai spus-o si tu, nu suntem deloc departe de modul in care suntem catalogati. Mai mult, daca judec prin prisma ultimilor (numai) 10 ani, parca am involuat. Traiesc azi sentimentul ca nu suntem facuti pentru progres, si - mai ales - nu suntem, parca, facuti pentru civilizatie. Iar asta mi se pare lucrul cel mai grav.
Lenea, blazarea si indiferenta (iar indiferenta) au pus stapanire pe poporul nostru (oare cumva n-am fost mereu asa ?). Suntem murdari. Murdari si indiferenti. Si – mai mult – pare-se ca murdarim si totul in jurul nostru.
Ai vazut, la stiri, peste tot, fetele multora dintre cei care ne inconjoara? Oamenii par schimonositi si rai, suferinzi si fara suflet. Numai in tablourile din in evul mediu mai vedeai parca asemenea fete…
Asta, in opozitie cu fotografiile din perioada interbelica, in care lumea pe strazi parea vesela si optimista.
N-am mai avut, in ultima perioada, ocazia sa merg prin oras … sa merg, iata ce am ajuns sa imi doresc …
N-am timp, si mi-e si foarte peste-mana, lucrand in afara orasului. Mi-e dor, spre exemplu, de Cismigiu, mi-e dor tare. N-am mai fost in parcul ala de peste 15 ani, cred. N-am mai fost prin Cotroceni, dar pe unde n-am mai fost? Ma pierd de oras, ma desprind de el si ma doare ca n-am timp nici macar sa-mi plimb baietii prin orasul asta. Nu ca ar fi interesati prea tare, intrucat nu inteleg mai nimic din jurul lor (sunt inca relativ mici), dar fie si numai pentru a le povesti despre cate o cladire, sau strada …
Am citit postarea de pe blog-ul tau (imi cer scuze anticipat pentru asta) si am avut senzatia neplacuta de “deja-vu”, de “been there, done that” … urata senzatie. Si trista. Primeste, te rog, simpatia mea cea mai deplina pentru intamplarea nefericita.
Ma intreb daca imi vei permite sa postez pe blog-ul tau, din cand in cand si sper sa fii de acord. As avea si acolo cate ceva de spus … mai am (cu siguranta) foarte multe de spus, asta-i clar. Pe curand …
Multumesc pentru gandurile bune (scuzele nu-si au locul, postarea mea era acolo (si) ca sa fie citita). Cat despre postatul pe blogul meu … n-avem de unde sa stim pana nu incerci :). Am un inceput de saptamana groaznic de aglomerat, as fi vrut sa am mai mult timp dar trebuie sa ma opresc aici.
RăspundețiȘtergereFotografii cu Cismigiul:
RăspundețiȘtergerehttp://picasaweb.google.com/extranea.absoluta/Cismigiu#
…poate ca acum c-a venit primavara o sa-ti faci timp “te intorci la el”.
Chiar iti da impresia ca te intorci in timp, nu a fost foarte mult afectat de ultimii ani de dezmat imobiliar si comercial.
Nu stiu cat din ce mai poate fi salvat din orasul asta va fi intr-adevar salvat, incep sa am mari indoieli dar cred ca Cismigiul va ramane in continuare asa cum e… macar atat...