Am gasit din nou vreme sa mai scriu cate ceva. Aparent nu reusesc sa fac acest blog vizibil si altora....voi mai incerca.
Ce vreau sa spun azi se refera la faptul ca am avut, in ultimele zile, chiar si azi, ocazia sa merg prin oras, si - fara sa vreau - am fost urmarit de o idee care nu mi-a placut: avem un oras urat si degradat, murdar si rece ... parca nu traieste.
Am postat poza de mai sus tocmai pentru ca, trecand azi pe acelasi bulevard, mi-am adus aminte de ea, si - inevitabil - am comparat viata care trepida acolo cu ce observam azi.
In afara, poate, a aglomeratiei de masini, nimic nu pare sa mai aduca aminte de zilele acelea, in ciuda faptului ca este una din zonele care a "scapat" oarecum de "modernizarea si sistematizarea" lui Ceausescu.
In plus, suntem parca blocati pe a lasa sa se distruga toate cladirile vechi .... toate cladirile vechi. Sau, altfel spus, tot ceea ce mai poate aduce aminte unora (cati vor mai fi fiind) de timpurile vechi, de timpurile "alelalte", cum ziceau "cei fara de neam si Dumnezeu", uzurpatorii.
Nu prea am inspiratie azi, pentru ca nici timp nu am, dar m-am hotarat sa incep sa postez fotografiile pe care le-am strans de ceva vreme (gasite, bineinteles, prin bunavointa de a le posta a altor pasionati ai subiectului), intrucat cred cu tarie (sau nestramutat, cum zicea marele Take Ionescu) ca, mai multe poze inseamna potential mai multi care ar putea afla ca Romania a fost si altfel decat este azi. Si, sper, mai multi tineri.
Este atata ignoranta si nepasare acolo, afara, incat te ingrozeste. Si cel mai rau este ca nu sunt semne de indreptare. Dar despre asta mai vorbim ...
Pana cand blogul va deveni atat de vizibil pe cat iti doresti (in opinia mea e inca devreme sa te ingrijorezi, de-abia “s-a nascut” si face primii pasi) am sa continui, cu voia ta, sa-ti fiu interlocutor.
RăspundețiȘtergereMa intreb si eu de multe ori daca mai exista speranta ca vom putea sa ne pretuim trecutul si ca vom stii sa celebram ceea ce mai are inca frumos orasul numit odata Micul Paris? Daca pana la urma vom reinvata sa traim frumos, cu onoare, demnitate si mandrie?
Eu vreau sa cred ca vom gasi ragazul sa ne oprim din cursa nebuna a asa zisei “vieti moderne”, ca vom privi putin in jur si ne vom da seama ca nu suntem nimic fara trecut.
Foarte incet lucrurile incep sa se miste (vezi Zilele Bucurestiului (http://picasaweb.google.com/extranea.absoluta/ZileleBucurestiului2008#) organizate de municipalitate anul trecut). E drept ca e inca doar o picatura intr-un ocean de indiferenta si ca zi de zi lipsa de reactie a municipalitatii (si/sau a noastra a tuturor) “ucide” cladiri superbe. Tot zi de zi se nasc oribilitati de beton care uratesc fata si asa imbatranita, murdara si neingrijita a Bucurestiului, cladiri urate care noua ne zgarie retina insa altora le gadila ego-ul pentru ca sunt un “statement” de statut.
Mi-a ramas in minte un citat (din pacate nu-mi amintesc autorul….) care defineste perfect ceea ce se intampla acum cu Bucurestul: “The opposite of love is not hate, it's indifference”. Nu-l mai iubim si indiferenta noastra, a celor ce traiesc in el, omoara incet tot ce era odata frumos.
Am o teorie pe care mi-e si teama s-o fac publica, a trezit nenumarate resentimente si animozitati in cercul meu de cunostinte.
Foarte pe scurt, cred ca sunt mult prea multi “bucuresteni adoptati” care n-au venit sa traiasca in orasul MEU pentru ca asta si-au dorit ci numai pentru ca aici exista oportunitati, atat. Si nu iubesc orasul asta pentru ca i-a dezradacinat sau poate pentru ca pur si simplu se simt straini si stingheri in el.